Programul ar urma să fie implementat în perioada 2024-2030, adică începând de anul viitor, care este unul multi-electoral.
Primăriile ar putea primi derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Guvernul a decis să transfere din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția sa 726,6 milioane lei autorităților locale, pentru a asigura acestora plata salariilor, iluminatului public, salubrității, energiei termice, dar pentru proiecte de investiții precum cele din PNRR sau Programul Anghel Saligny, reiese din ordonanța de urgență adoptată în acest sens. Autoritățile locale dau vina pe lipsa resurselor necesare funcționării pe pandemia de Covid-19, criza economică și războiul din Ucraina. Cele mai mari sume le-au primit județele Hunedoara, Mehedinți, Olt, Buzău și Constanța, iar pentru București a primit bani doar primăria Sectorului 6.
Primăriile care au primit deja de la Guvern bani din bugetul de stat pentru acoperirea a 50% din diferența dintre prețul efectiv la care producătorii de energie termică locali ce alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire cumpără gaze din piață și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh (250 lei/MWh) vor putea cere Executivului sume suplimentare în acest scop, dacă în localitățile respective există riscul de sistare a livrării agentului termic către populație din cauză că CET-urile nu pot cumpăra gaze din piață, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate luni de Executiv.
Primăriile care au primit deja de la Guvern bani din bugetul de stat pentru acoperirea a 50% din diferența dintre prețul efectiv la care producătorii de energie termică locali ce alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire cumpără gaze din piață și prețul plafonat de 0,250 lei/kWh (250 lei/MWh) vor putea cere Executivului sume suplimentare în acest scop, dacă în localitățile respective există riscul de sistare a livrării agentului termic către populație din cauză că CET-urile nu pot cumpăra gaze din piață, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Aproape toate sistemele de încălzire centralizată locale din România se confruntă cu probleme financiare majore, din cauza scumpirii ample a agentului termic livrat de producătorii de profil, pe fondul majorării galopante a prețurilor la gaze naturale. Acest lucru sporește nevoia de subvenții de la bugetele locale, pentru ținerea sub control a prețurilor finale de furnizare percepute populației. Mai departe, autoritățile locale cer sume mari Guvernului de la bugetul de stat întrucât nu pot suporta din resurse proprii costurile acestor subvenții.
Bucureștiul și Constanța riscă scenariul de la Timișoara, dacă Guvernul nu va aloca bani mai repede primăriilor pentru subvenția la căldură, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Guvernul a aprobat, joi seară, alocarea unei sume de 1,34 miliarde de lei, din Fondul de rezervă aflat al dispoziția prim-ministrului, pentru acoperirea nevoilor urgente de la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale, ca urmare a solicitărilor făcute de acestea.
Primăriile se vor putea implica în pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru unele tipuri de obiective de investiții în infrastructura de transport a României finanțate din fonduri UE și vor primi bani de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Executivul având în pregătire legislația necesară în acest scop, potrivit unui document guvernamental.
Guvernul Orban a decis, în ședința de vineri, să aloce 475 milioane de lei pentru cheltuieli urgente de funcționare ale autorităților locale. Sumele provin din Fondul de rezervă al Guvernului.
Guvernul majorează la rectificarea bugetară cu aproape 3 miliarde lei sumele alocate din TVA primăriilor și consiliilor județene, potrivit proiectului ordonanței de aprobare a rectificării. Cel mai mult cresc sumele alocate echilibrării bugetelor locale, respectiv cu peste 2,6 miliarde lei.
Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor și a tipurilor de proiecte care pot beneficia de finanțare din partea viitorului Fondul de Dezvoltare și Investiții ce va fi gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).
Guvernul a aprobat alocarea sumei de aproximativ 120 de milioane de lei unor unități administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor de susținere a sistemului de protecție a copilului, precum și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.
În primele 9 luni ale anului, Guvernul a cheltuit circa 1,2 miliarde lei din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția sa. Majoritatea sumei a fost alocată pentru organizarea referendumului nevalidat pentru redefinirea familiei și către finanțarea cheltuielilor autorităților locale, conform datelor analizate de Profit.ro.
Un sfert din consiliile județene solicitaseră Guvernului, până la finele anului trecut, fonduri suplimentare pentru plata salariilor, după ce primăriile au primit libertatea de a le majora, iar multe dintre acestea și-au cheltuit bugetele cu aceste majorări. Executivul nu s-a grăbit însă să bage mâna în Fondul de Rezervă aflat la dispoziția sa pentru cheltuieli de urgență și nici bugetul aprobat nu include cote majorate pentru autoritățile locale.
Clădirile istorice vor putea fi reabilitate cu finanțare de la primării, în cotă de până la 50% din costuri, urmând ca autoritățile locale să își recupereze cheltuielile prin instituirea unei taxe speciale pentru proprietarii clădirilor respective.
Clădirile istorice vor putea fi reabilitate cu finanțare de la primării, în cotă de până la 50% din costuri, urmând ca autoritățile locale să își recupereze cheltuielile prin instituirea unei taxe speciale pentru proprietarii clădirilor respective.